Cartea Siguranței – Reîntoarcerea către tine 

O carte s-a născut. Acum e timpul să ne întâlnim în jurul ei.

Marți, 13 octombrie 2026 · ora 20:00
Online · participare gratuită

Lansare de carte – Cartea Siguranței

Sunt cărți pe care le scrii. Și sunt cărți care te trec prin ele înainte să poată ajunge în mâinile altcuiva.

Cartea Siguranței a fost, pentru mine, un astfel de drum.

S-a născut din ani de lucru cu oamenii, din întrebări care au revenit iar și iar, din întâlnirea cu frica, cu durerea, cu corpul, cu relațiile, cu felurile în care încercăm să ne protejăm — și, mai ales, din întrebarea:

Ce se schimbă în viața unui om atunci când nu mai încearcă doar să fie în siguranță, ci începe să o construiască înăuntrul lui?

Pe 13 octombrie nu vreau doar să îți prezint o carte.

Vreau să ne întâlnim.

Să îți povestesc despre drumul din spatele ei. Despre lucrurile care nu au încăput între coperți. Despre ce am descoperit eu scriind-o și despre ceea ce am văzut schimbându-se în oameni atunci când siguranța a încetat să mai fie ceva căutat doar în afară.

Voi citi și câteva fragmente din carte.

Și poate, pentru o seară, întrebarea nu va fi doar „despre ce este această carte?”, ci:

Ce ar putea deveni posibil pentru mine dacă aș începe să mă simt în siguranță să fiu eu?

Și pentru că îmi doresc ca această seară să poarte și bucuria de a dărui, am pregătit câteva daruri-surpriză pentru cei care vor fi alături de mine live. 💜

În timpul întâlnirii voi dărui:
un exemplar fizic al Cărții Siguranței, audiobookul integral Cartea Siguranței și un acces la Spirala Siguranței.

Trei daruri care vor pleca mai departe către trei dintre oamenii prezenți în seara lansării.

Dacă simți că vrei să fii parte din această seară, te invit să fii acolo.

Marți, 13 octombrie, ora 20:00.

Să ne întâlnim.
Nu doar pentru lansarea unei cărți, ci pentru a vorbi despre siguranță, despre drumul către noi și despre ceea ce poate deveni posibil atunci când începem să ne simțim acasă în propria viață.

Te aștept cu drag. 💜